GAFA unui congresman american: „Victimele unui viol veritabil nu rămân însărcinate”

GAFA unui congresman american: Victimele unui viol veritabil nu rămân însărcinate
Publicat: 15/12/2012, 16:07
Actualizat: 29/07/2014, 23:25

Gafa unui congresmen republican american, care a declarat că o femeie victimă a unui „viol veritabil” nu poate rămâne însărcinată, a generat, luni, sarcasm și furie, ilustrând obsesia antiavort a unei părți a conservatorilor americani, relatează AFP.

Duminică, Todd Akin, congresmen de Missouri și candidat pentru Senat, a afirmat că atunci când o femeie este victima unui „viol veritabil” rămâne rareori însărcinată grație unor reacții biologice naturale de apărare.

Congresmenul, membru al Comisiei pentru Științe din Camera Reprezentanților, a afirmat pentru postul de televiziune KTVI: „Înțeleg din ce spun doctori că sarcina după un viol este foarte rară (…) Dacă este un viol veritabil, corpul femeii încearcă prin toate mijloacele să blocheze acest lucru”.

Todd Akin și-a cerut scuze, luni, evocând o „eroare”. „Să fim clari: un viol (…) este un act diabolic, comis de prădători violenți”.

Dar declarația sa inițială a pus rapid în lumină problema avortului, subiect de permanent conflict în Statele Unite, exacerbat de mizele electorale ale alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Sesizând momentul, președintele Barack Obama a considerat „șocante” aceste declarații: „Opinia exprimată (de Akin) este șocantă. Un viol este un viol”, a afirmat el în cadrul unei întrevederi cu presa la Casa Albă.

Rivalul său, Mitt Romney, a reacționat, de asemenea: declarațiile lui Akin sunt „insultătoare, impardonabile și sincer, false. Ca milioane de americani, eu le consider insultătoare”, a declarat el pentru National Review Online.

Aceste afirmații sunt „false din punct de vedere medical, șocante și periculoase”, a reacționat, la rândul său, într-un comunicat Asociația americană de obstetrică și ginecologie (ACOG).

„În fiecare an în Statele Unite, între 10.000 și 15.000 de avorturi se fac în urma unei sarcini generate de un viol sau un incest și un număr necunoscut de sarcini sunt duse la termen”, adaugă ACOG, precizând că a sugera că o femeie violată își controlează fertilitatea „contravine adevărurilor bilogice de bază”.

Declarațiilelui Akin sunt „scandaloase, insensibile și prost documentate”, a declarat pentru AFP Brenda Smith, profesor de drept la American University din Washington. Potrivit ei, congresmenul de Missouri „crede în ceea ce spune și mulți conservatori cred acest lucru”.

Asociațiile antiavort s-au sesizat și ele imediat. Family Research Council a subliniat luni că „în timpul celor 12 ani în Congres, Todd Akin a susținut legi care onorează viața umană”.

„Nimeni nu contestă că violul este o infracțiune abominabilă”, a declarat la rândul său organizația Susan B. Anthony, acuzând democrații că folosesc „o perdea de fum pentru a-și ascunde bilanțurile proavort”.

Site-urile de Internet ale susținătorilor avortului afirmă contrariul, amintind declarații mai vechi ale republicanilor. Astfel, congresmenul Henry Aldridge aprecia în 1995 că „fluidele nu curg” când femeile sunt „într-adevăr violate”, iar colegul său Stephen Freind credea că știe în 1988 că o femeie violată produce „unele secreții” care împiedică sarcina, amintește buzzfeed.com.

Institutul Guttmmacher a publicat luni rezultatele unui studiu efectuat în circa 95 de centre medicale care realizează avorturi, folosind ca subiecți 9.500 de femei venite să avorteze.

Potrivit acestor cercetări, 7 la sută dintre femeile intervievate au declarat că au fost victimele violențelor fizice sau sexuale din partea partenerilor lor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Este deja obligatoriu în toată România. Legea de care trebuie să știe toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
×